Monday, January 19, 2009

Obama a ajuns la Casa Alba

Azi am vazut show-ul organizat cu ocazia investiturii ca preshedinte al Statelor Unite a lui Barrack Obama. O gramada de cintaretzi vestitzi, actori (cel mai apropiat fiind Denzel Washington) shi citziva politicieni, plus tot stafful "tehnic", au venit in fatza Capitoliului, la picioarele statuii lui Abraham Lincoln, sa celebreze. Sincer sa fiu, nu imi plac astfel de festivitatzi, gen cultul personalitatzii shi marturisesc ca spre final am avut crunta imagine a defunctei "Cintari a Romaniei", unde tineri shi batrini, femei shi copii, tatzi shi argatzi, erau adushi sa cinte in cor pentru marele conducator - uite ca am ajuns sa vorbesc in versuri. M-am scuturat repede de coshmaruri shi am incercat sa il ascult pe preshedinte, care intre noi fie zis, vorbeshte ca dr. Martin Luther King, apasat, la obiect, cu intonatzie melodramatica, direct la inima americanului simplu.

Totzi analishtii spun ca deja Barrack shi-a intrat in piine demult, incercind sa treaca prin Congres citeva legi menite sa inceapa refacerea tzarii aflata in criza. Este interesant de urmarit, shi voi fi atent, daca faptele presedintelui se vor ridica la masura vorbelor, shi spun asta pentru ca deja, intr-un interviu acordat unui post de televiziune, Obama a recunoscut ca unele dintre promisiunile electorale sint imposibil de realizat. Asha ca dragi alegatori, mai stringetzi rindurile inca odata pentru ca.....nu-i asha.....spiritul puternic nu se vede in vremuri de linishte shi pace ci la vremuri de rastrishte, razboi shi criza financiara. Celebrat cred de intreaga planeta, noul chiriash de la Casa Alba are de recuperat un deficit uriash de aproape 9,3 trilioane de dolari, lasat moshtenire de simpaticul Bush. Shtiu shi am incredere ca America e un fel de pasare Phoenix care ishi poate reveni repede shi gratzios, dar in acelashi timp am credintza ca asta nu se poate face decit pe timp de pace. Dupa cum cei interesatzi shtiu, efortul de razboi in Irak se apropie de 600 de bilioane de dolari, iar cei mai buni oameni pentru economia americana, adevaratzii eroi gata sa ishi dea shi viatza pentru tzara, lupta astazi in deshertul penisulei arabice, sperind ca la intoarcere sa gaseasca o America mai curata shi mai uscata. Iar costurile impuse de razboi pot da ametzeli oricarui amator de economia finantzelor. In plus, daca problemele astea nu erau de ajuns, alte natziuni de pe planeta, se calca pe bataturi pentru certuri banale ce ar putea fi rezolvate la o limonada shi un ecler cu frishca.....Dar aici toata lumea il ashteapta pe noul preshedinte american sa ishi intre in rol, sa intervina deshtept, elegant shi eficace, shi sa ii impace pe tembelii care vor sa iasa din criza cu tancul.

Personal cred ca ne ashteapta 8 ani interesantzi (doua mandate), dupa care vom putea din nou sa zimbim fericitzi ca viitorul este iarashi ademenitor. In acelashi timp mi se pare ca ceea ce urmeaza va fi una dintre cele mai dificile perioade din istoria ultimelor doua secole.

P.S. Interesant momentul cind Bono de la U2, cintind la citziva pashi de preshedinte, le-a readus tuturor aminte ca americanii viseaza la independentza, evreii viseaza la independentza, apoi lasind ochii in jos a strigat destul de tare in microfoane ca shi palestinienii viseaza la independentza. Ai dreptate Bono, I feel you bro - ia sa te vedem Obama.

4 comments:

Anonymous said...

Prea multă mistificare în jurul lui Obama. Nu-i destul să fii un negru victorios în lumea albilor, să fii intelectual, să cucereşti masele prin discursuri meşteşugite şi să fii Preşedintele Americii, pentru ca toate astea să se materializeze în pace, bunăstare, securitate şi alte chestii. Trăim în epoca în care realitatea transcede promisiunile oricărui politician de pe glob. Iar faza cu concertul... Hm! Cât să fii de idiot, tu ca artist, să cânţi în cinstea unui preşedinte? Hai, că la Românica, pe vremea lui nea Nicu, înţelegeam! Erau anii 80 şi era plină dictatură. Dar în lumea liberă, în 2009, mi se pare strigător la cer să mai cânţi pentru un preşedinte. E destul că l-ai ales. Ce naiba e Obama? Zeu? Dumnezeu? Hai să vedem întâi ce va face! Deşi, toată admiraţia asta planetară mie nu-mi place.

jocker12 said...

Obama este istorie Mihai....este idolul polpulatziei de culoare din America....gindeshte-te ca oamenii ashtia au inceput aici ca sclavi shi acum unul dintre ei este preshedinte, iar actorii shi muzicienii au priza la public. I-am vazut pe scena pe Stevie Wonder, Jamie Foxx, Queen Latifah (vezi a fost shi o regina), Denzel Washington, Forest Whitaker, Tiger Woods, Bejonce, Mary J. Blige, John Legend sau Usher, totzi aflatzi in topul preferintzelor afro-americanilor....Se adunasera motz sa ii cinte ode lui Obama....Cred ca i-a durut mult sa il suporte pe Bush care, doar ca fapt divers, a afirmat acum citziva ani ca el nu a citit prea mult shi ca i-au placut numai cartzile cu ilustratzii sau poze....hahahahahahahahahahahahaha
Shi in loc de "nuclear" pronuntza "nucular"......te spargi de ris.....de aia cred ca acum totzi sint superexcitatzi.....
Analishtii spuneau zilele trecute ca Obama trebuie sa tempereze entuziasmul general pentru ca va trebui sa ia citeva decizii impopulare shi nu se shtie....

Anonymous said...

Exact, prea mult tam-tam cu Obama, parca alte griji nici nu am mai avea.

jocker12 said...

Ioana...este unn mare pas inainte al poporului american....vom mai discuta despre asta peste vreo 5-6 ani...
Deocamdata, barack este cel mai puternic om de pe Terra....crezi ca putem sa ne oprim putzin sa ii uram sanatate?