Interogatoriul ca forma de comunicare

Numarul de miercuri al New York Times publica un articol semnat de Donald P. Gregg, fost advisor al lui Bush senior (intre 1982 shi 1988), apoi ambasador al Statelor Unite in Coreea (intre 1989 shi 1993), timp de 30 de ani angajat al C.I.A. Fostul oficial american este intrigat de faptul ca Dick Cheney , pina nu demult mina dreapta a lui George W. Bush, nu a intzeles ca tortura aplicata prizonierilor de razboi nu produce informatzie viabila, ce ar putea folosi militarilor aflatzi pe teren in timpul misiunilor de lupta. Totul porneshte de la decizia preshedintelui Barack Obama de a inchide baza militara de la Guantanamo Bay, aflata in Cuba, shi de asemenea hotarirea acestuia de a stopa metodele dure de interogatoriu aprobate in trecut de Bush. Gregg ishi aminteshte ca in perioada 1970 – 1972, cind lucra pentru C.I.A., a fost pus la comanda oftzerilor responsabili cu interogarea prizonierilor de razboi. Omul dezvaluie ca unul dintre obiectivele acelui moment era prevenirea atacurilor cu rachete asupra Saigonului. El spune ca partea sud-vietnameza, aliata americanilor shi aflata sub comanda unui colonel cu experientza, aplica tortura ca forma obishnuita de interogare a celor capturatzi. Din pacate insa (shi realitatea acelui moment a dovedit-o), in marea lor majoritate informatziile se dovedeau a fi false, motiv pentru care Gregg a cerut ca prizonierii importantzi sa fie tratatzi diferit, mult mai uman, cu scopul definit de a obtzine informatzii reale ce puteau salva vietzile militarilor americani, dar shi ale civililor din Saigon. Astfel el a cerut sud-vietnamezilor sa “paseze” C.I.A.-ului citziva dintre detzinutzii importantzi. Neavind ce face, colonelul aliat a acceptat intr-un final sa ii lase pe americani sa incerce shi aceasta varianta.

Imediat dupa aceasta hotarire, ishi aminteshte Gregg, unul dintre cei mai dificili prizonieri a ajuns in custodia sa. Sud-vietnamezii banuiau ca omul shtie multe, dar brutalitatzile aplicate regulat prin tortura nu avusesera nici un efect. Interesant este ca americanii au schimbat tonul, i-au tratat ranile, au permis sa fie vizitat de familie, mergind pina acolo incit chiar l-au lasat sa viziteze Saigonul, fireshte sub escorta militara. Rezultatul s-a vazut imediat, iar prizonierul impresionat de multzimea de pe strazile orashului bombardat zilnic, a acceptat sa vorbeasca, oferind o gramada de informatzii ce s-au dovedit adevarate. Ca urmare americanii au fost capabili sa stopeze misiuni bine planuite ale nord-vietnamezilor, asta incluzind shi atacuri cu rachete asupra Saigonului.

Concluzia la care ajunge Gregg este una extraordinara shi anume aceea ca pentru a atinge obiectivul in timpul unui interogatoriu, elementele cheie trebuie sa fie recunoashterea faptului ca prizonierul este shi el un om ca shi tine, intzelegerea educatziei sale, a limbii precum shi a mediului din care vine. Tortura va face acest proces imposibil.

Revenind la Cheyney care il acuza pe Obama, autorul reaminteshte ca istoria recenta ofera un caz de tratament similar a unui prizonier de razboi foarte important care, tratat cu respect, a oferit informatzii extraordinare despre programele de inarmare ale Iraqului. Numele sau? Saddam Hussein.

Orice cititor poate argumenta afirmind ca totul nu este decit o poveste, ca este mult mai dificil sa tratezi omeneshte pe cel care itzi omoara conatzionalii, care te urashte de moarte shi care viseaza sa itzi la locul. Nu a spus nimeni ca ar fi ushor, ca trebuie sa ignori crimele comise de prizonieri sau ca brusc, lumea va fi mai buna daca in loc de o bataie la talpi, detzinutzii vor primi o cana cu lapte la micul dejun. Insa nu trebuie uitat ca ei vor ramine detzinutzi shi vor plati pentru ce au facut, dar rudele lor shi noi totzi vom putea trai intr-o lume mai linishtita, vom putea sa ne concentram asupra progresului shi nu asupra distrugerilor provocate din prostie shi rautate.

Shi cred ca aici este marea diferentza dintre a purta razboaie idioate din cauza unor dementzi shi a lua loc la masa tratativelor, cu cererea shi oferta la vedere, pentru a salva vietzile copiilor de astazi. Viitorul este mult mai important decit trecutul, iar daca actziunile noastre nu vor face decit sa produca mai multe victime atunci ne meritam soarta.

P.S. Aud ca Iranul, raspunzind insistentzelor de la Washington, va accepta sa discute despre programele sale nucleare. Ei, ce va spuneam?